Gheorghe Ţiţeica (1873-1939)

Matematician român. A fost profesor la Universitatea din București; membru al Academiei Române și al mai multor academii și societăți științifice straine, Doctor Honoris causa al Universității din Varșovia.

Prin lucrările sale de geometrie diferențiala, Gheorghe Țițeica s-a făcut cunoscut lumii științifice internaționale.
În special s-a ocupat cu studiul rețelelor din spațiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuație a lui Laplace.
A introdus o clasă de suprafețe și o clasă de curbe care astăzi îi poartă numele. Este unul din creatorii geometriei diferențiale centru-afine.
A fost un mare popularizator al științelor. Împreuna cu I. Ionescu, A. Ioachimescu si V. Cristescu a fondat revista „Gazeta matematica”, cu G. G. Longinescu publicația „Natura” pentru răspândirea științelor, iar cu Dimitrie Pompeiu a editat revista „Mathematica”.
Lucrări: „Geometria diferențială proiectiva a retelelor” (1924), „Introducere în geometria diferențială proiectivă a curbelor” (1931).